Clubul Economiștilor

Daca iți dorești sa posezi posibilitatea de a vorbi liber despre valoarea actualizată netă și a tine discursuri libere,la temele ce țin de economia țării în care trăiești, și in același timp, să cunoști diferența dintre Produsul Intern Brut și Produsul Intern Net; vrei să afli mai mult despre Burse de Valori, masa monetară, etc. atunci te invitam sa faci parte din clubul nostru, CLUBUL ECONOMISTILOR. Din echipa noastră fac parte persoane care intr-adevăr sunt interesate in domeniile contabilității, economiei, finanțelor, sistemului bancar. În cadrul training-urilor şi dezbaterilor organizate aici, tinerii au avea posibilitate să afle secretele profesionale ale unor economiști, manageri şi businessmeni de succes, dar şi să dezbată probleme importante cu care se confruntă economia Republicii Moldova sau a altor state ale lumii. Prin intermediul dezbaterilor vom încerca împreună să stabilim acțiunile ce trebuie întreprinse pentru a îmbunătăți situația economică a țării noastre, ca pe viitor să devenim adevărați specialiști care vor scoate țara din impas.

Iar pentru a vedea mai bine mecanismul funcționării unei economii, unui sistem bancar, periodic se organizează excursii la diferite instituții financiare.

Suntem o echipă, iar echipa înseamnă comunicare, prietenie, înțelegere și productivitate. Doar prin munca obții succese, doar prin ambiție ajungi la scopul propus.

Pentru a deveni membru completează formularul: http://bit.ly/29eO1ft

Pagina de Facebook: Clubul Economiştilor