Donații pentru Roman în cadrul proiectului Forum Jurnalism

Cazul lui Roman, baiețelul de 5 ani din satul Porumbreni, bolnav de paralizie cerebrală şi epilepsie, a fost mediatizat în cadrul evenimentului Forum Jurnalism organizat la 25 februarie de către Clubul Jurnaliştilor al LTM.

În cadrul evenimentului au fost colectate mijloace băneşti pentru a-i uşura viaţa lui Roman şi a familiei lui. Ieri, câţiva membri ai Clubului Jurnaliştilor au mers la Roman acasă ca să-i facă ziua mai frumoasă. Ajunşi în apartamentul de câţiva zeci de metri pătraţi care e departe de condiţiile necesare pentru un trai decent, dar mai ales pentru o familie cu un copil invalid, tinerii voluntari au fost copleşiţi de ospitalitatea şi bucuria cu care au fost întîmpinaţi de către Iulia, mama lui Roman şi a Ianei, fiica care urmează să împlinească 12 ani.

Fotografia postată de Юлия Роман.
În dar le-au fost aduse fructe, jucării, dar şi bani, pe care familia spune că îi va cheltui pentru scutece-atît de necesare în fiecare zi, şi terciuri- singura mîncare pe care Roman o poate asimila. Din spusele mamei, am mai aflat că nu poate merge foarte des la proceduri cu Roman din cauza costului pentru drum şi a dificultății de a se deplasa cu Roman în transportul public. Iana de asemenea are nevoie de haine și  încălțăminte, pentru că Iulia nu-și permite să i le procure atât de des.

Fotografia postată de Юлия Роман.
Deşi o duc greu, întreţinîndu-se cu pensia de 1200 lei, şi cîteodată din ajutoarele oamenilor cu inima mare, Iulia nu se plînge, se mulţumeşte cu ceea ce are, iar donaţiile sunt o adevărată scăpare. Pe chipul mamei cuprinsă de frica de a-şi pierde băieţelul, am zărit licărirea speranţei de a trăi altfel, de a fi mai fericiţi. Iulia ne-a mai spus că găsise o clinică în Rusia care ar putea să-i efectueze operaţia lui Roman, însă şansele de supravieţuire şi vindecare sunt minime, de aceea îi este teamă pentru viitorul copilului.
Timp în care Iulia ne-a povestit despre greutăţile prin care trec, i-am observat modestia şi vibraţiile vocii care scoteau la iveală dragostea pentru copiii săi.

Clubul Jurnaliştilor va colecta în continuare donaţiile dvs pentru a ajuta această familie. De aceea ne puteţi contacta oricînd pe pagina noastră de facebook, sau la numărul de telefon 068878436.
Ediţia a II-a Forum Jurnalism va avea loc foarte curînd, fiţi pe fază !

Autor: Valeria Dumitriu