Alexander Vershbow a menționat că țările NATO sunt foarte interesate să ajute Republica Moldova

La 13 mai, curent, a avut loc o lecție publică pentru studenții de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative din cadrul USM. Prelegerea a fost ținută de  Secretarul General Adjunct al NATO, Alexander Vershbow, sosit în Moldova pentru o vizită de două zile, cu genericul  “Parteneriatul pentru Pace la 20 de ani: realizări şi perspective”.

Conferință a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO de la Chişinău.

646x404În cadrul acestei prelegeri s-a discutat despre situația Republicii Moldova la etapa actuală și amenințările la care este expusă R.M. vizavi de conflictul prezent în Ucraina. “Sîntem foarte îngrijoraţi de presiunea crescîndă la care este expusă în prezent Republica Moldova, prin prisma crizei crescînde între Rusia şi Ucraina. În următorii ani ne putem concentra pe sporirea capacităţii de apărare a ţării. În acelaşi timp, vrem să ne arătăm şi sprijinul nostru politic, pledăm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor partenerilor noştri, mai ales în contextul evoluţiilor din Ucraina” a declarat oficialul.

Vershbow a declarant că Moldova poate miza pe susținerea NATO în cazul unei expansiuni a trupelor Rusiei pe teritoriul Transnistriei. De acelaș sprijin se pot bucura și alte state , vecine cu Russia. “Am avea o poziţie negativă dacă s-ar depune eforturi pentru a apropia regiunea transnistreană de Federaţia Rusă. Dar, să nu speculăm pe ce ar putea să se întîmple. Cred că este important ca procesul politic să continue, astfel încît toate ţările să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova” a susținut Wershbow.

La fel, s-a discutat despre perspectivele de semnare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care este prevăvut pentru data de 27 iunie a acestui an.

Alexander Vershbow a menționat că țările NATO sunt foarte interesate să ajute Republica Moldova și să continuie procesul de reforme, pentru a consolida statutul de drept, dezvoltând reformele economice, astfel încît ţara să evolueze şi să continue relaţia reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană.

În cadrul acestei vizite Alexander Vershbow se va întîlni cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Vershbow se va mai întâlni cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, ministrul Apărării, Valeriu Troenco și başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal.

Autor:  Diana Rotari, membru al Clubului Diplomaților al LTM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.