De la o vizită de cunoaștere la o vizită de suflet

Ieri, 4 aprilie, membrii Clubului Economiștilor au fost onorați sa facă o excursie la agenția de publicitate Indigo Ogilvy.
Și pentru că tinerii erau curioși să vadă cum funcționează o asemenea companie de succes, șeful departamentului de creație, Anton Andrieș, a prezentat mai întii oficiile, care au impresionat prin felul neordinar în care sunt aranjate în clădire, unde își desfășoară activitatea cei mai buni specialiști în domeniu. Au făcut cunoștință și cu directorul general care le-a vorbit tinerilor de ce denumirea ,,Indigo”?
,,A venit conceptul dat de la o generație de copii numiți Indigo ce au început să se nască după 1980, de la copiii care gîndesc altfel. Echipa inițială a actualei „Indigo” avea o gîndire nestandardă: veneau cu o ofertă nouă pe piață, cu idei noi, comparativ cu cele deja existente. Avînd această tangență, am zis: de ce să nu fim noi copiii generației Indigo?!”
Pe scurt, Indigo Ogilvy a apărut în RM acum 12 ani, în 2003 ca agenție locală și din 2005 au devenit afiliați la rețeaua Ogilvy & Mather.
Serviciile de publicitate sunt doar o picatură din tot ce face Indigo Ogilvy, pentru că ei au media, creație, strategii, interacțiune cu clienții, mai fac și PR, digital, tiperituri, supraveghează producerea, în fond, fac ceea e nevoie pentru a ajuta clientul să-și vîndă produsul sau serviciul. Toată activitatea lor începe de la o sarcină, o problemă a clientului care mai întîi e analizată și apoi sînt căutate soluțiile, care urmează să fie implimentate. Prin urmare, cele 6 departamente: Creație, Media, Client Service, Digital, Financiar și BTL au diverse sarcini care contribuie la inițierea sau menținerea unui brand pe piață.
Domnul Andrieș a dezvăluit povestea deosebită a carierii sale, a dat cîteva sfaturi tinerilor, care îi vor ajuta să se angajeze la un post de muncă. În cadrul vizitei, tinerii au aflat că secretul unei cariere de succes nu sînt studiile superioare, dar ,,ochii omului care ard” . ,,Ochii care ard” îi poți avea doar cînd îți place sfera în care activezi și iubești ceea ce trebuie să faci.

Echipa Clubului Economiștilor aduce mulțumiri Indigo Ogilvy pentru receptivitate, efortul depus pentru a potoli setea tinerilor de a afla tot ceea ce ține de marketing și munca unui agent publicitar. Pentru tinerii vizitatori agenția Indigo Ogilvy este o agenție de încredere care oferă un spectru larg de servicii clienților săi, iar pe lîngă această, are un colectiv prietenos în care ei s-ar simți fericiți să se numere drept colegi.

12939720_887496158043726_585682384_n
12966260_887496151377060_254844012_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.