Liga Tineretului din Moldova are peste 100 de noi membri

Pe 26 și 27 noiembrie, în incinta ASEM, circa 80 de liceeni și studenți au participat la ședințe de prezentare a Ligii Tineretului din Moldova (LTM).

În cadrul întrunirilor, Ion Curmei, Președintele Ligii Tineretului, a făcut o prezentare a misiunii și a structurii organizației, a proiectelor realizate până în prezent și a Cluburilor  din cadrul LTM.

Ion Curmei le-a vorbit tinerilor și despre oportunitățile pe care le oferă organizația, printre care: training-uri, seminare, școli de vară și de iarnă în țară sau peste hotare, schimb de experiență, concursuri, evenimente culturale și sportive, distracții și multe altele.

La eveniment au fost prezenți liceeni și studenți din diferite instituții de învățământ, așa ca: Liceul Academiei de Știință, Colegiul Financiar-Bancar, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova etc.

La finalul ședințelor, majoritatea participanților au completat formulare de înregistrare pentru a deveni membri ai Ligii Tineretului din Moldova. Până la ora actuală, s-au înregistrat peste 100 de tineri care doresc să se alăture organizației.

Puteți completa formularul de aplicare până la 20 decembrie 2013. Vedeți AICI detalii.

_DSC7622

Mai multe fotografii de la aceste evenimente găsiţi pe pagina de Facebook a Ligii Tineretului din Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.