Twents Carmel College – despre cum e să trăiești în Olanda și despre impresiile lăsate de Republica Moldova

1170904_918046711558449_984462718407350232_nLa data de 25 septembrie curent, Liga Tineretului din Moldova a fost gazda unor oaspeți deosebiți, veniți la noi tocmai din

Olanda. Întâlnirea multașteptată de către membrii Ligii a avut loc la Academia de Studii Economice din Moldova și a fost dominată de o atmosferă prietenoasă, care a pus bazele unei prietenii frumoase între participanți.

Echipa formată din 27 de studenți de la Twents Carmel College din Olanda a venit în Republica Moldova în cadrul unui program studențesc de schimb de experiență, organizat în parteneriat cu Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Stăuceni și având-o în calitate de coordonator pe doamna Svetlana Gangan-Barbu, profesoară de istorie și de educație civică la colegiul menționat mai sus. Timp de o săptămână, tinerii au avut posibilitatea de a învăța ce este Moldova și de a descoperi plaiurile pitorești ale țării noastre.

În cadrul întâlnirii s-au abordat diverse subiecte ce țin de actualitatea națională și internațională, punându-se accentul pe tema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cu o bucurie enormă am descoperit că tinerii olandezi au un interes10421968_918046131558507_8533822993727241922_n deosebit atât față de procesul de devalorizare a monedei naționale, cât și față de salarizarea muncitorilor, sistemul de pensionare și nivelul de trai din Republica Moldova. Curiozitatea și tendința de a afla mai multe despe Moldova, dar și informațiile pe care le-am aflat noi, membrii Ligii, despre cum e să trăiești în Olanda după integrarea acesteia în Uniunea Europeană, ne-au ajutat să devenim prieteni foarte repede. Gândurile bune și glumele, condimentele care au făcut ca această întâlnire să se soldeze cu succes, au avut un efect pozitiv asupra continuității colaborării dintre LTM și Twents Carmel College. Diploma pe care LTM a înmânat-o oaspeților săi în semn de recunoștință profundă pentru parteneriatul stabilit, dar și cadoul făcut cu mare drag de către oaspeți reprezintă un prim pas esențial în acest sens. Însă cel mai important este faptul că împreună am descoperit că Olanda și Republica Moldova au tineri ambițioși, tineri care au vise și care luptă pentru a le atinge.

Sperăm să vă revedem cât mai curând, scumpii noștri prieteni din Olanda și vă dorim mult succes în tot ceea ce faceți!!!

Autor: Mihaela Răileanu, membră a Clubului Jurnaliștilor din cadrul LTM

10392369_918045541558566_3152696652682740676_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.